AUR a propus eliminarea subvenției pentru partidele parlamentare, dar restul partidelor s-au opus

Marți 13 aprilie proiectul de lege pentru modificarea Legii 334/2006 privind finanțarea partidelor politice, depus de Alianța pentru Unirea Românilor, a ajuns în Comisia de Buget din Senatul României. Deși el a fost susținut de reprezentantul AUR în Comisie, senatorul Mircea Dăneasă, proiectul a primit vot negativ, deoarece toți ceilalți membri ai comisiei – de la toate celelalte partide – au votat contra. De ce?

Deoarece niciunul dintre celelalte partide nu este dispus să renunțe la sumele considerabile primite de la buget. 

Încă o dată se confirmă monolitica solidaritate transpartinică a mafiilor care stau în cârca poporului român, coalizându-se pentru a-și păstra veniturile și privilegiile fără să facă nimic altceva decât să profite.

Propunerea AUR urmărește eliminarea subvențiilor alocate partidelor politice, prin abrogarea prevederilor legale prin care statul alocă partidelor finanțări consistente, urmând ca sumele economisite să fie folosite în scop social, prima destinatie fiind infrastructura din sănătate, unde românii mor în spitale care duc lipsă de investiții.

Se știe că, începând cu 2008, partidele politice primesc subvenții lunare de la bugetul de stat.

Dacă în 2008 subvențiile plătite partidelor politice au fost de 8,1 milioane lei, ele au crescut exponențial ajungând în 2019 la 253 milioane lei.

În primele 2 luni din 2021, în plină criză economică și sanitară, partidele au primit 40 milioane lei (8 milioane euro). În acest ritm, la sfârșitul lui 2021 partidele vor fi încasat de la bugetul statului 240 milioane lei (50 milioane euro).

Într-o Românie în care 7 spitale iau foc în 3 luni (semn al iresponsabilității autorităților), bugetul de austeritate este grevat de un deficit de 7%, iar datoria publică ajunge la 55% din PIB, este strigător la cer să primeze interesele financiare ale partidelor și ale politicienilor.

Alianta pentru Unirea Romanilor a demonstrat in campania pentru parlamentare din 2020 că se poate face politică strict din donatii și cotizații. E inacceptabil să vedem impozitele și taxele românilor utilizate pentru întreținerea clientelei politice a partidelor.

2 Acțiuni

©2020 - Alianța pentru Unirea Românilor | Strada Traian 168, sector 2, București
Termeni și condiții de confidențialitate | Notă de informare GDPR | Contact