CU PORCI ÎN POLITICĂ RĂMÂNEM FĂRĂ PORCI ÎN BĂTĂTURĂ

- Sau cum statul român ignoră un segment economic important -

🐽 Carnea de porc ocupă de mai bine de 20 de ani prima poziţie în topul produselor importate de ţara noastră, dar anul acesta am înregistrat un record negativ în această direcție - am importat 60% și am asigurat prin producție proprie doar 40%.

În 2019, prețul cărnii de porc în România a crescut cu 50%, iar estimările pentru 2020 sunt sumbre - în contextul crizei pestei porcine care a cuprins și China (principalul producător și consumator mondial), prețul s-ar putea tripla.

☢️ În timp ce multe companii europene au încheiat contracte prin care își vor vinde întreagă producție în China, România nu doar că nu poate profita de un astfel de moment, dar riscă să-i fie blocate exporturile, din cauza numeroaselor focare de pestă porcină africană.

Să nu uităm că UE a amânat 10 ani de zile, din 2007 în 2017, decizia de a declara România țară liberă de pesta porcină clasică. Iar din 2017 încoace, suntem luați în colimator pentru pesta africană, lucru ce ne costă (nu exportăm, iar de importat importăm scump).

👨‍💼 Președintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară consideră că fenomenul pestei porcine africane a fost provocat, iar autorităţile sunt vinovate pentru extinderea focarelor. Proteste în acest sens vin și de la Asociaţia Româna a Cărnii (ARC), potrivit căreia România pierde anual în jur de 900.000 de porci. Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) spune că s-a lovit de un zid în discuția cu autoritățile și că pesta porcină africană este o boală politică, care trebuie asumată politic.

Alianța pentru Unirea Românilor - AUR solicită guvernului măsuri urgente pentru controlul acestui flagel, reglementarea dimensionării fermelor și susținerea producătorilor români.

🇷🇴 E rușinos că suntem singura țară din Europa care nici măcar nu-și poate număra porcii, dar suntem siguri că, dacă există voință politică, putem redresa situația, să devenim autosuficienți și chiar să jucăm ca actor în comerțul global de suine.

1 Reacție

  • Robert Alecu
    published this page in Pozițiile AUR 2020-02-05 23:08:33 +0200

©2020 - Alianța pentru Unirea Românilor | Strada Traian 168, sector 2, București
Termeni și condiții de confidențialitate | Notă de informare GDPR | Contact