Educația, la mâna incompetenților

Mai este puțin timp până la începerea noului an școlar, iar incertitudinea persistă. Părinții și cadrele didactice se întreabă mai mult retoric, căci autoritățile nu sunt capabile să le ofere niște răspunsuri clare, cum se va „face școală” din 14 septembrie. Nimic nu se știe exact.

Oamenii care lucrează în sistemul de educație sunt obișnuiți de decenii ca ministerul să ia toate deciziile importante. Așadar, la nivel de unitate școlară sau inspectorat toată lumea așteaptă „lumină” de la centru, dar oficialii din Ministerul Educației par să orbecăie între incompetență și frica de a-și asuma responsabilitatea.

Oficiali din Ministerul Educației se contrazic cu cei din Ministerul Sănătății cu privire la normele și condițiile în care se va desfășura anul școlar 2020 – 2021. Nicio autoritate publică nu pare capabilă sau dornică să-și asume niște decizii clare.

Decizia de a închide o unitate de învățământ în funcție de evoluția numărului de cazuri pozitive de COVID-19 pare a fi fost lăsată la nivelul inspectoratelor, însă e doar o iluzie. Inspectoratele vor aplica o formulă statistică și vor constata îndeplinirea condițiilor stabilite de la centru dacă este cazul sau nu de suspendare a cursurilor față în față și desfășurarea lor exclusiv online. Așadar, descentralizarea deciziei este doar o farsă.

Există deja studii și cercetări care dovedesc că pentru grupa de vârstă 0-10 ani riscurile expunerii la COVID-19 sunt foarte reduse, iar pentru populația școlară de peste 10-12 ani riscurile de a dezvolta forme grave ale bolii sunt minime. De asemenea, probabilitatea ca virusul să se transmită de la copii la adulți este mult mai mică decât cea a transmiterii de la adulți la copii (vezi aiciaici, aici și aici). Cu toate acestea, autoritățile române par să se îndrepte către adoptarea unor măsuri excesive pe care le vor lua cu puțin timp înainte de 14 septembrie, dacă nu chiar în ultima zi. Obligativitatea portului măștii de protecție pe tot timpul prezenței în școală, separarea fizică sunt practic imposibil de asigurat, mai ales în școlile aglomerate, în școlile speciale sau vocaționale, iar insistența pentru aplicarea lor poate genera efecte psihologice negative chiar mai serioase decât boala infecțioasă de care încearcă să protejeze.

În acest fel, măsurile inadecvate și nerealiste în raport cu modul de organizare și funcționare a sistemului de învățământ din România, cuplate cu timpul mult prea puțin lăsat la dispoziția unităților școlare pentru a se adapta normelor ce vor fi adoptate va conduce, cel mai probabil, la o degringoladă în Educație.

Modul în care guvernarea Orban a reacționat în fața pandemiei a fost cel mai adesea brutal și ineficient. S-au luat măsuri fără fundament științific, care s-au bătut cap în cap și care nu au corespondent nicăieri în Europa.

Alianța pentru Unirea Românilor solicită Ministerului Educației să facă publice în cel mai scurt timp condițiile în care va începe noul an școlar, pentru ca unitățile școlare și părinții să aibă timpul necesar adaptării, și să nu impună măsuri excesive prin comparație cu alte țări europene precum și cu riscul de îmbolnăvire sau transmitere a infecției.

De asemenea, A.U.R. solicită o descentralizare reală a deciziei în Educație. Normele de protecție și siguranță să fie decise la nivel de unitate de învățământ. Tot la acest nivel să se ia decizia suspendării cursurilor la nivel de clasă, în situația în care sunt identificate cazuri pozitive de COVID-19. Decizia suspendării cursurilor într-o unitate școlară să se ia de către autoritatea locală sau județeană.

A.U.R. susține eliminarea birocrației excesive, scurtarea lanțului decizional și creșterea gradului de descentralizare în educație.

1 Reacție

  • Comunicare Aur
    published this page in Noutăți 2020-08-20 12:43:45 +0300

©2020 - Alianța pentru Unirea Românilor | Strada Traian 168, sector 2, București
Termeni și condiții de confidențialitate | Notă de informare GDPR | Contact