Guvernanții fug de răspundere în privința redeschiderii școlilor

Alianța pentru Unirea Românilor face publică poziția sa cu privire la proiectul de „Norme privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în unitățile de învățământ în perioada pandemiei COVID-19”. Prin acest act, care ne arată cum va începe noul an școlar, Guvernul Orban fuge de responsabilitate. Guvernul pare să aibă în vedere în primul rând să evite tragerea sa la răspundere și mai puțin derularea pe cât posibil normală a procesului de educație.

Există date suficiente pentru a susține că populația școlară, în special copiii sub 12 ani, au risc foarte redus de a dezvolta forme grave ale bolii COVID-19. De asemenea, deși copiii se pot infecta, în foarte puține cazuri are loc transmiterea virusului la adulți[1].

Cu toate că eficiența purtării universale a măștilor în stoparea răspândirii virusului e cel puțin discutabilă din punct de vedere științific, ba chiar purtarea lor îndelungată are potențiale efecte dăunătoare, autoritățile insistă pentru obligativitatea purtării măștii timp de mai multe ore pe zi de către copii. Acest lucru este în dezacord cu opinia specialiștilor și total nerealist. Nu avem cunoștință ca vreo altă țară din Europa să mai impună o asemenea restricție !

Alianța pentru Unirea Românilor propune ca măsuri alternative de prevenție și protecție:

  • aerisirea corespunzătoare a tuturor sălilor de clasă;
  • asigurarea în fiecare școală a accesului la apă caldă și materiale sanitare;
  • punerea accentului pe distanțare fizică, atât cât este posibil, inclusiv prin punerea la dispoziție a unor spații suplimentare în care să se desfășoare activitățile școlare.

Prin anunțarea măsurilor amintite, Guvernul Orban dovedește că, fie nu este la curent cu ultimele informații și date bazate pe cercetări cu privire la modul de manifestare al SARS-CoV-2, fie nu are curajul de a lua decizii divergente față de strategia adoptată până în prezent.

În al doisprezecelea ceas, A.U.R. solicită guvernului României să ia act de modul în care unele țări europene au deschis deja școlile și să adopte măsuri similare, cu un efect perturbator minim pentru actul educațional și pentru sănătatea emoțională, psihologică și fizică a copiilor.

Guvernanți, fiți plagiatori! Copiați ce au făcut alte țări. Nu este cazul să fiți originali în prostie!

 

[1] German study finds no evidence coronavirus spreads in schools, Telegraph.co.uk, July 13 2020,

www.telegraph.co.uk/news/2020/07/13/german-study-finds-no-evidence-coronavirus-spreads-schools ;

Coronavirus: hunting down Covid-19, www.sciencemuseumgroup.org.uk/blog/hunting-down-covid-19 ;

Sweden's health agency says open schools did not spur pandemic spread among children,

www.reuters.com/article/us-health-coronavirus-sweden-schools-idUSKCN24G2IS

1 Reacție

  • Comunicare Aur
    published this page in Noutăți 2020-08-29 19:00:35 +0300

©2020 - Alianța pentru Unirea Românilor | Strada Traian 168, sector 2, București
Termeni și condiții de confidențialitate | Notă de informare GDPR | Contact