Incompetența Guvernului face mai multe victime decât infecția cu noul Coronavirus

De la declanșarea crizei Coronavirus în România, guvernul PNL mimează îngrijorarea față de populație și economie, dar acțiunile concrete inițiate de către guvern servesc mai degrabă intereselor de partid și unor cercuri economice-financiar-bancare, transformând totul într-o piesă de un prost gust grotesc.

Florin Cîțu

Guvernul PNL a avut nevoie de două săptămâni de la declararea stării de urgență în România pentru a prezenta o “soluție” la spinoasa problemă a creditelor populației și ale firmelor afectate de epidemia de Coronavirus. Rezultatul, scremut cu greu de către guvern, este discriminatoriu, interpretabil și greoi, favorizând creditorii în detrimentul debitorilor, care ar trebui să fie beneficiarii de facto ai acestei facilitați.

Nici în forma revizuită a ordonanței, publicată în Monitorul Oficial pe 30.03.2020, ministrul Cîțu nu s-a putut abține să nu ciupească ceva favoruri pentru sistemul financiar-bancar, căruia îi este dedicat cu trup și suflet. Prevederea care deschidea ușa “dobânzii la dobânda” a fost reformulată la presiunea opiniei publice, dar păstrează un grad ridicat de interpretare și solicităm ministrului Cîțu să excludă în mod explicit aceasta portiță acordată băncilor prin normele de aplicare.

Printr-o formulare abilă în art. 2.5, ministrul Cîțu exclude în continuare creditele cu restanțe de la acordarea facilitații, prin mențiunea că acestea trebuie plătite integral până la momentul solicitării suspendării plății ratelor. Un debitor cu restanțe se află deja într-o situație delicată, care se agravează în contextul crizei Coronavirus. Practic, aceste credite sunt excluse de la acordarea facilitații.

Discriminarea se repetă în art. 2.6 care stipulează că măsura se adresează exclusiv debitorilor ale căror venituri au fost afectate de epidemia de Coronavirus. Prin urmare, ordonanța permite creditorului să respingă cererea unui debitor care și-a achitat restanțele. Aceste prevederi discriminatorii trebuie eliminate în procesul de legiferare din Parlament.

În aceeași notă partinică, art. 3.4 stabilește ca creditorul este cel care analizează și aprobă cererea debitorului, fără a menționa baza pe care se va face aceasta analiză și criteriile de aprobare, respectiv respingere. Fără o precizare strictă și neinterpretabilă în normele de aplicare, întreaga ordonanță se va dovedi o farsă tragică. 

Prevederile art. 6.a, prin care se solicită tuturor debitorilor persoane juridice certificatul pentru situații de urgență de la autoritățile competente, sunt inutile și birocratice. O activitate suspendată în mod expres prin ordonanță militară nu mai are nevoie de un document care să certifice starea de urgență. Iar dacă obținerea acestui certificat se poate face prin declarația pe proprie răspundere a persoanei juridice, aceasta se poate depune direct la creditor, fără a complica procedura prin implicarea altor autorități.

Cireașa de pe tort a acestei ordonanțe o reprezintă amenințarea expresă a debitorilor care îndrăznesc să solicite facilitatea de suspendare a ratelor cu executarea silită prin ANAF, inclusiv a accesoriilor în caz că debitorul nu plătește la timp.

Ordonanța de urgență care ar fi trebuit să ajute populația și firmele să depășească mai ușor efectele crizei provocate de Coronavirus se dovedește mai infecțioasă decât însuși virusul COVID-19.

Solicităm ministrului Florin Cîțu, Guvernului și Parlamentului să colaboreze pentru adoptarea, în regim de urgență, a unor măsuri simple, transparente și eficiente în sprijinul populației și al economiei.

1 Reacție

  • Comunicare Aur
    published this page in Pozițiile AUR 2020-04-01 20:01:51 +0300

©2020 - Alianța pentru Unirea Românilor | Strada Traian 168, sector 2, București
Termeni și condiții de confidențialitate | Notă de informare GDPR | Contact