Klaus, ce te reține în a apăra România în plan extern?

Alianța pentru Unirea Românilor protestează față de modul în care președintele Republicii Moldova, Igor Dodon (direct sau prin consilierii săi), primul ministru al Republicii Moldova, Ion Chicu și primarul orașului Bălți, Renato Usatîi au înțeles să ofenseze România, prin reacțiile jignitoare pe care le-au avut față de gesturile de ajutor, repetate și substanțiale, pe care autoritățile române le-au făcut în sprijinul cetățenilor Republicii Moldova, în contextul epidemiei de COVID 19.

Alianța pentru Unirea Românilor condamnă inexplicabila lipsă de reacție a autorităților române față de aceste ofense și cere președintelui României, primului ministru și ministrului de externe să exprime, măcar în al 12-lea ceas o poziție în acest sens.

De asemenea, Alianța pentru Unirea Românilor solicită imperativ președintelui României, primului ministru și ministrului de externe să reacționeze imediat și energic față de provocarea fără precedent la adresa integrității teritoriale a statului român, pe care primul ministru al Ungariei, Viktor Orban a făcut-o, fotografiindu-se, pe o rețea de socializare, alături de harta Ungariei Mari.

Alianța pentru Unirea Românilor solicită convocarea de urgență a ambasadorului Ungariei la București, pentru a i se cere explicații, precum și rechemarea ambasadorului României de la Budapesta, pentru consultări.

Alianța pentru Unirea Românilor consideră că România trebuie să solicite scuze din partea premierului ungar, pentru gestul său incalificabil.

Domnule Președinte Klaus Iohannis, masca e pentru viruși, nu pentru a tăcea în fața provocărilor externe la adresa integrității și onoarei României.

1 Reacție

  • Comunicare Aur
    published this page in Noutăți 2020-05-09 13:09:17 +0300

©2020 - Alianța pentru Unirea Românilor | Strada Traian 168, sector 2, București
Termeni și condiții de confidențialitate | Notă de informare GDPR | Contact