Nenorocirea de la Piatra Neamț, în care au murit 11 oameni, incendiați în secția ATI de la Spitalul Județean, nu este un accident izolat, ci un simptom al colapsului în care a intrat sistemul de sănătate. Și nu e primul simptom. Să ne amintim că astfel de tragedii au mai avut loc și în alte părți ale țării, cea mai zguduitoare fiind probabil cea care s-a petrecut acum zece ani, la maternitatea Giulești.
Problema este deci mult mai gravă decât suntem lăsați să credem. Drept pentru care astfel de crime, adevărate crime, vor mai avea loc, dacă nu înlăturăm cauzele adânci:
Subfinanțarea sănătății, care face imposibilă construirea de spitale noi, necesare în mod vital. Vechile spitale sunt focare de infecții și un pericol public prin instalațiile depășite și niciodată schimbate și prin pereții care stau să se prăbușească.
Corupția generalizată, care toacă banii și așa puțini din sistem pe achiziții supraevaluate sau inutile, pe lucrări făcute de mântuială și prin risipire curentă.
Lipsa de profesioniști, din pricina căreia pacienții intră cu o boală și ies cu trei sau mor cu zile. Statul român a școlit zeci de mii de medici și asistenți pentru ca apoi să îi facă să plece la lucru în străinătate, din cauza salariilor mici și a lipsei de condiții din spitale.
Politizarea administrației spitalelor. Partidele aflate la putere pun în posturi de manageri ai spitalelor, precum și în funcții de conducere la direcțiile județene de sănătate oameni care n-au legătură cu domeniul, nepricepuți și dezinteresați, fără altă calitate decât aceea de membru de partid. Guvernele au folosit și sistemul de sănătate ca pe o sursă de recompense pentru clienții lor politici.
Iar cauza cauzelor este incompetența politicienilor care au gestionat, în ultimii 30 de ani, domeniul sănătății.
Ministrul Sănătății, liberalul Nelu Tătaru, a declarat că pentru incendiul de la Piatra Neamț „suntem toți vinovați”. Este o minciună sfruntată și o încercare de a arunca responsabilitate în cârca românilor.
1 Reacție